Dragobetele sărută fetele

Ne pregătim să îi bucurăm din nou pe cei ce ne-au fost mereu alături de-a lungul timpului şi de-a lungul undelor. Unde ce au celebrat şi fredonat mereu valorile muzicale autohtone şi au făcut să tresară spiritele iubitoare ale muzicii noastre populare. Întotdeauna spaţiul nostru de emisie a părut parcă neîncăpător pentru a reuşi să adune şi să îi difuzeze pe toţi cei care au îmbogăţit patrimoniul muzical românesc prin creaţiile originale.

Si aceasta nu e tot.

Trăim într-un secol în care parcă am reuşit să uităm de noi, am reuşit să ne dezbrăcăm de identitate şi am considerat că obiceiurile altor popoare – cu o istorie şi o cultură seculară marginală comparată cu cea europeană, care ne e atât de familiară şi atât de “în noi” – merită să fie luate drept exemplu şi urmate orbeşte. Şi pentru ce? Pentru că ne-am pierdut din verticalitate şi pentru că mirajul occidentului ne ia ochii şi nu numai. Şi de fapt vorbim despre o influenţă occidentală care a adus (a se citi “a înfipt”) în cultura noastră obiceiul, obişnuinţa şi pseudo-normalitatea de a promova non-valori, anti-valori, de a pune accentul exclusiv pe forme şi imagini (de cele mai multe ori groteşti în esenţa lor) şi de a uita cu adevărat şi cu desăvârşire esenţa reală şi conţinutul moral.

Nu am atacat şi nici nu vom ataca acest “Valentine’s Day” atât de promovat de spiritele tinere şi necoapte (încă – sperăm), ci în schimb vom încerca să reamintim şi să ne reamintim că în cultura şi tradiţia noastră există elemente ce ne-au identificat de-a lungul timpului. Există o parte din noi ce nu va putea fi ştearsă niciodată cu nici o radieră marca “Show Elodia”. Există o cultură încoronată cu obiceiuri, tradiţii şi sărbători pe care, oricât am încerca să le negăm, le vom avea mereu în sufletul tradiţional românesc.

Una din aceste sarbatori este Dragobetele.

De aceea, cumulând textele de mai sus, vă invităm să ne amintim puţin şi de noi, şi să NE sărbătorim identitatea şi pe noi înşine.

Luni, 23 februarie, ora 18:00, la Casa de Culturş a Studenţilor Iaşi, Radio Iaşi organizează spectacolul “Dragobetele săruta fetele”. Pentru iubitorii culturii autentice româneşti acest spectacol este o sărbătoare de la care sperăm să nu lipsească!

"Dragobetele sărută fetele"

Despre Dragobete:

Fiu al Babei Dochia, ‘Dragobetele’ era sărbătorit pe 24 februarie. Sărbătoarea de Dragobete este considerată echivalentul românesc al sărbătorii Valentine’s Day, sau ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii. Probabil că 24 februarie însemna pentru omul arhaic începutul primăverii, ziua când natura se trezeşte, ursul iese din bârlog, păsările îşi caută cuiburi, iar omul trebuia să participe şi el la bucuria naturii.

Entitate magică asemănătoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferenţiază de blajinitatea Sfântului Valentin din tradiţia catolică, fiind un bărbat chipeş, un neastâmpărat şi un năvalnic. Preluat de la vechii daci, unde Dragobetele era un peţitor şi un naş al animalelor, românii au transfigurat Dragobetele în protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ţine tot anul, aşa cum şi păsările “se logodesc” în această zi.

În această zi satele româneşti răsunau de veselia tinerilor şi de zicala : Dragobetele sărută fetele. Sunt multe credinţele populare cu referire la Dragobete. Astfel se spunea că cine participă la această sărbătoare avea să fie ferit de bolile anului, şi mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat. Îmbrăcaţi de sărbătoare, fetele şi flăcăii se întâlneau în faţa bisericii şi plecau să caute prin păduri şi lunci, flori de primăvară. În sudul României (Mehedinţi), fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit zburătorit, urmărite de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunţi se mai pregătesc pentru toamnă.

Nici oamenii mai în vârstă nu stăteau degeaba, ziua Dragobetelui fiind ziua în care trebuiau să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar şi de păsările cerului. În această zi nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase tot anul. Fetele mari strângeau de cu seara ultimile rămăşiţe de zăpadă, numită zăpada zânelor, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste.

Wikipedia

Niciun comentariu.

Niciun comentariu până acum.

Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URI

Lăsaţi un comentariu

You must be logged in to post a comment.