Martie. 8 Martie

E lucru ştiut că orice cutumă suferă, odată cu trecerea timpului (sau odată cu desfăşurarea procesul nostru existenţial, pe care unii doresc a-l numi evoluţie), unele schimbări. Evident că acest lucru, dincolo de acceptul mai mult sau mai puţin primit din partea noastră, devine, treptat, un lucru obişnuit, o normalitate, o idee acceptată şi abrogată aproape inconştient şi aproape unanim.

8 Martie. O sărbătoare a lunii Mărţişor. Un mărţişor pe care parcă îl simţim îndepărtându-se de noi, împins de “noile” “trenduri”, noile direcţii principiale, noile obiceiuri şi chiar de noile – cum ar spune A.Camus – “vicii” la modă. Ne lăsăm curpinşi într-un univers modern al conţinutului şi al pragmaticului. Devenim – şi nu asociem neapărat şi exclusiv această idee cu un fapt negativ – nişte pseudo-prizonieri ai vitezei tot mai nebuneşti cu care lumea se învârte, se mişcă şi, zicem noi cu optimism, evoluează. Dincolo de termenul peiorativ, voit inserat în text, haideţi să ne concentrăm totuşi pe conceptele optimiste. Viteza este o premisă clară a unei logici care are drept scop evoluţia. Din păcate, o viteză sporită aduce şi neajunsuri. Astfel că vârtejul zilnic, de orice natură ar fi el, dar clar existent pentru toţi, ne fură atenţia şi o îndreaptă în direcţii pur pragmatice. Ne rătăcim în nimicurile zilnice atât de vagi, goale şi, uneori, totuşi parcă atât de importante. Şi deşi ceea ce citim nu pare deloc nou şi sună ca o placă vinil pe care s-a aşezat prea mult praf şi a început să sune plictisitor şi parcă deranjant, noi, cititorii, nu facem mai nimic. Deşi conştientul sau subconştientul aderă teoretic la o schimbare necesară la care am căzut de acord, noi doar dăm pagina sau deschidem alt tab în browser.

Totuşi, 8 Martie… Este ziua în care “ea” parcă s-a ridicat dincolo de statutul de actor principal pe scena noastră. E dincolo de statutul de stea a spectacolului nostru. Din fericire (din păcate?) devine pentru mulţi dintre noi, bărbaţii, ceea ce ar trebui să fie zilnic: o “unică” ce îşi simte, conştientizează şi iubeşte statutul anterior definit. Deşi nu e o idee unanim acceptată, modul în care ne asigurăm că acest statut este atins şi simţit necesită un “efort” incredibil de simplu. Mult mai simplu decât am crede. O floare, un mărţişor, o felicitare, o vorbă specială (nu, nu propoziţia “Ţi-am luat o maşină.”, acum vorbim de valori pure în esenţa lor). Toate au importanţă, de un fabulos pe care noi, bărbaţii, nu numai că îl uităm frecvent, dar nici nu îl înţelgem. Pesemne că acest lucru nici nu are semnificaţie. Esenţial este… pardon, esenţială este “ea”, cea de lângă noi. De aceea, e momentul să ne amintim, cu egoism, că altruismul este un remediu sufletesc excelent şi că, de asemenea, zâmbetul “ei” valorează mai mult decât credem. E momentul să întoarcem ceea ce am primit, înzecind (aşa cum spune o veche carte) ceea ce oferim înapoi, dar, de data aceasta, numai şi numai pentru EA.

P.S.

Şi dacă tot am înzecit lucrurile, nu uitaţi: chiar “3 la zece mii” pare imens faţă de “nimic”.

Niciun comentariu.

Niciun comentariu până acum.

Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URI

Lăsaţi un comentariu

You must be logged in to post a comment.