» SHOAH (HOLOCAUST)

SHOAH (HOLOCAUST)

Istoriografia Holocaustului – format .pdf

Motto:
„Nu întrebaţi unde a fost Dumnezeu la Auschwitz, întrebaţi unde a fost Omul”
(Elie Wiesel)

Holocaustul a reprezentat un eveniment fără precedent în istoria umanităţii, contestând fundamentele civilizaţiei umane.

Dacă Holocaustul a fost o istorie fără precedent a răului uman, se găsesc şi în această sumbră perioadă insule răzleţe de eroism şi bunătate.
Vă prezentăm pe cea mai recentă dintre ele; am auzit-o la Yad Vashem, la Seminarul internaţional organizat aici, în Valea Comunităţilor (perioada 2-6 august 2009).

Memorialul Victimelor Holocaustului de la Yad Vashem este situat pe Muntele Comemorării din Ierusalim şi a fost creat printr-un act al Knesset-ului – Parlamentul israelian – în 1953. Instituţie oficială a Statului Israel de comemorare a martirilor şi eroilor din perioada Holocaustului, Yad Vashem are ca principală atribuţie colectarea de material referitor la evreii căzuţi victime asasinatelor doar pentru că erau evrei, perpetuarea numelor lor, a comunităţilor, organizaţiilor şi instituţiilor care au fost distruse. Impreună cu documentarea şi comemorarea Holocaustului, Yad Vashem pune un accent deosebit şi pe organizarea de programe educaţionale şi sponsorizarea de cercetări academice.
Numele a fost ales după versetul biblic din Isaia 56,5: „Le voi da în casa Mea şi înăuntrul zidurilor Mele un nume şi un loc mai de preţ decât fii şi fiice; le voi da un nume veşnic şi nepieritor”.
Yad Vashem include, deci, o serie de funcţii, printre care:
•    Muzeu al Victimelor Holocaustului - muzeu istoric de o arhitectură impresionantă, unde sunt expuse obiecte, relicve, o galerie de fotografii, rămase de la victimele Holocaustului;
•    “Fiecare om are un nume” – o bibliotecă de formulare cu date personale – câte s-au putut aduna – despre cele 6 milioane de victime dintre care, un milion şi jumătate de copii;
•    Institutul de Studii şi Cercetări ale Holocaustulu;
•    Biblioteca Holocaustului;
•    Comisia de Acordare a Titlului, Diplomei şi Medaliei Drept între popoare.
Peste 18.000 de „Drepţi între popoare” au fost recunoscuţi de către Yad Vahem până în prezent. Poveştile acestor persoane, care şi-au primejduit viaţa în vremuri tulburi, trebuie spuse, de către noi, copiilor; reprezintă valori de responsabilitate şi solidaritate umană, mai mult, reprezintă moştenirea pe care unii au lăsat-o umanităţii. Cei recunoscuţi ca „Drepţi între popoare” primesc – în afară de titlu – o diplomă şi o medalie pe care e încrustat numele laureatului care se mai înscrie şi pe Zidul de onoare din Grădina Drepţilor între popoare de pe lângă muzeul Institutului Yad Vashem din Ierusalim. Recunoaşterea lor depinde, în bună măsură, de existenţa mărturiilor directe şi de perseverenţa martorilor supravieţuitori de a face demersurile necesare pentru alcătuirea unui dosar convingător. Însemnele distincţiei sunt conferite într-un cadru festiv laureatului sau urmaşilor săi la Ierusalim sau Ambasada Israelului din statul respectiv, în prezenţa reprezentanţilor oficiali. România figurează cu 54 de nume „Drepţi între popoare”, printre care dr. Traian Popovici (1969), Viorica Agarici (1983), Elena regina-mamă a României (1993), Constantin Karadja (2005) sau Theodor Criveanu (2007).

Printre activităţile din cadrul seminarului s-a numărat şi ceremonia de decernare a distincţiei „Drept între popoare” lui Feodor Mihailicenko; ceremonia a avut loc în 4 august 2009, la Yad Vashem.
La festivitate au participat rabinul Israel Meir Lau, preşedintele Consiliului din Yad Vashem, Yuli Edelstein – din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Avner Shalev – director executiv al Yad Vashem, Yaakov Turkel, preşedinte al Comisiei de desemnare “Drept între popoare”, precum şi ambasadorul Rusiei în Israel – Piotr Vladimirovich Stegniy. Deasemenea, invitate în mod special – cele două fiice ale lui Feodor Mihailicenko, Iulia Selutina şi Elena Belayaeva, care au venit din Rusia pentru a intra în posesia certificatului şi medaliei acordate tatălui lor.

Cine a fost Feodor Mihailicenko? S-a născut în 1927 în localitatea Rostov-pe-Don din URSS; când germanii au ocupat Rostovul în 1942, şcoala navală în care studia Feodor („blond cu ochi mari albaştri”, după cum îl descrie rabinul Israel Meir Lau) a fost evacuată în zona neocupată a URSS. Fiind bolnav, Feodor a rămas mai urmă cu părinţii săi, dar denunţat de un vecin, a fost luat prizonier şi deportat în Germania într-un lagăr de muncă forţată. A reuşit să evadeze, prins de Gestapo la Dortmund (noiembrie 1943), a fost acuzat de furt şi trimis în lagărul de concentrare de la Buchenwald, unde avea să devină prizonierul cu numărul 35692 în Blocul 8, barăcile rezervate copiilor. Avea doar 16 ani, dar a organizat o celulă de rezistenţă de inspiraţie comunistă împreună cu deţinuţii politici germani aflaţi de multă vreme în lagăr.

În iarna lui 1944-1945, Armata Roşie avansa către centrul Europei obligând forţele naziste să se retragă şi, totodată, să evacueze lagărele din Est antrenând peste 10.000 de prizonieri în „Marşurile morţii”. Un număr semnificativ dintre aceştia au ajuns şi la Buchenwald, inclusiv copii evrei ce au supravieţuit ororilor din Est. Printre aceştia, Israel Meir Lau în vârstă de 8 ani, ce va deveni unul dintre cei mai tineri supravieţuitori ai taberei.

Israel Meir Lau s-a născut în 1937 la Piotrkow Trybunalski, Polonia. Cea mai mare parte a comunităţii a fost distrusă în 1942 când evreii din oraş au fost deportaţi la Treblinka. Printre ei, s-au numărat tatăl lui Israel, rabin al oraşului şi fratele său de numai 13 ani, Shmuel. În 1944, în timpul selecţiei pentru Ravensbrueck, mama sa, Chaya Lau, l-a încredinţat pe micul Lolek (aşa cum îl alintau cei de-acasă pe Israel) fratelui mai mare, Naftali ce urma să fie deportat într-un lagăr de muncă. Cei doi fraţi nu şi-au mai revăzut niciodată mama, ajungând iniţial la Czestochowa, ulterior la Buchenwald. Îndeplinind dorinţa mamei sale, Naftali l-a protejat cât a putut pe fratele său mai mic, dar la Buchenwald cei doi au fost despărţiţi, Lolek fiind trimis la Blocul 8.

De aici, îi dăm cuvântul rabinului Israel Meir Lau, care a povestit la ceremonie:
„La Buchenwald, mi-am asumat identitatea unui copil polonez, non-evreu, ai cărui părinţi au fost ucişi în bombardamentele asupra Varşoviei şi care, printr-un accident, a fost inclus în transportul cu evrei pentru lagăr. În Blocul 8 era un rus, cunoscut de toată lumea ca Feodor… El ştia că sunt de origine evreiască şi am un frate internat într-o altă baracă din tabără. Cu toate acestea, m-a îndrăgit de la început şi a devenit protectorul meu: în fiecare zi fura cartofi şi lemne, pregătind pentru mine mâncare caldă; în altă zi, a luat un pulover de la un deţinut mort şi mi-a făcut o căciuliţă de lână. Aceasta îmi era necesară pentru că în fiecare dimineaţă, germanii instituiseră un apel nominal, care se prelungea neînchipuit de mult în timpul iernii când temperaturile ajungeau mult sub zero grade. În fiecare seară, Feodor verifica dacă urechile mele sunt protejate de căciuliţă, astfel încât dimineaţa, la apelul nominal, urechile mele să nu îngheţe. Şi astfel, Feodor, rusul, se uita după mine ca un tată după copilul său, iar preocuparea sa şi sentimentul de responsabilitate mi-au oferit garanţia securităţii.”

La 11 aprilie 1945, armata americană a eliberat Buchenwald. În timpul bombardamentelor aeriene americane, Feodor l-a ascuns pe micul Lolek, iar în timp ce gardienii nazişti trăgeau asupra deţinuţilor, l-a apărat cu propriul trup, punându-şi în pericol propria sa viaţă.
„După eliberare, povesteşte rabinul, fratele meu, Naftali, s-a îmbolnăvit de tifos. Având febră mare, a fost inconştient câteva zile. Când s-a trezit – după cum a relatat Naftali în cartea sa „A Nation Strong as a Lion”- avea în faţa sa o fantomă, palid, cu o valiză într-o mână, iar în cealaltă – mâna lui Feodor. Venisem să-mi iau rămas bun de la el, doream să plec cu Feodor… în Rusia. A fost nevoit să pună poliţiştii din staţie – cerc în jurul meu, pentru a nu-mi pune planul în aplicare; atât eram de ataşat de Feodor.”
În vara lui 1945, Israel şi Naftali au ajuns în ţara lui Israel; Urmând linia deschisă de înaintaşii săi, Israel a devenit rabinul şef al Tel-Aviv – Jaffa, rabin şef al Israelului şi din noiembrie 2008, preşedinte al Consiliului din Yad Vashem. A fost dăruit cu 8 copii, 50 de nepoţi şi 8 strănepoţi.

Pe Feodor nu l-a mai reîntâlnit niciodată, dar „Lolek” nu l-a uitat pe benefăcătorul său. În mai 1989, cu ocazia vizitei primei delegaţii de rabini din Israel, Europa şi SUA la Kremlin, au fost primiţi de Secretarul General al PCUS, Tengiz Mentashvili. Conform calendarului ebraic, era a 28 zi de Nissan, dată la care cu exact 44 de ani în urmă fusese eliberat Buchenwald. Rabinul a povestit cum a fost salvat de un rus, pe nume Feodor, căci atât ştia despre el şi a cerut să-l întâlnească. Mentashvili şi-a notat „Feodor, Rostov, Buchenwald, 11 aprilie 1945”, iar a doua zi a apărut în „Izvestia” solicitarea ca această persoană să intre în contact cu Kremlinul. Din păcate, nimeni nu a răspuns apelului.

La 63 de ani de la evenimente, Kenneth Waltzer, cercetător la Universitatea Michigan, studiind arhivele lagărului de la Buchenwald, a identificat pe salvatorul rabinului Israel Meir Lau în persoana lui Feodor Mihailicenko. Rabinul a făcut o nouă încercare de a-l reîntâlni pe Feodor, dar din păcate, la anunţ au răspuns doar fiicele sale, Feodor murind în 1993 la vârsta de 66 de ani. În august 2008, Departamentul „Drepţi între popoare” a contactat-o pe Iulia Selutina, fiica lui Mihailicenko, care ştia povestea tatălui său, ce îşi amintea adesea de copiii din Blocul 8 şi, în special de Lolek, un mic băieţel polonez de care a avut grijă. A încercat chiar să-l găsească, dar fără succes…
La 25 ianuarie 2009, Feodor Mihailicenko a fost recompensat post-mortem cu titlul şi medalia Drepţi între popoare.