E lucru ştiut că orice cutumă suferă, odată cu trecerea timpului (sau odată cu desfăşurarea procesul nostru existenţial, pe care unii doresc a-l numi evoluţie), unele schimbări. Evident că acest lucru, dincolo de acceptul mai mult sau mai puţin primit din partea noastră, devine, treptat, un lucru obişnuit, o normalitate, o idee acceptată şi abrogată aproape inconştient şi aproape unanim.

8 Martie. O sărbătoare a lunii Mărţişor. Un mărţişor pe care parcă îl simţim îndepărtându-se de noi, împins de “noile” “trenduri”, noile direcţii principiale, noile obiceiuri şi chiar de noile – cum ar spune A.Camus – “vicii” la modă. Ne lăsăm curpinşi într-un univers modern al conţinutului şi al pragmaticului. Devenim – şi nu asociem neapărat şi exclusiv această idee cu un fapt negativ – nişte pseudo-prizonieri ai vitezei tot mai nebuneşti cu care lumea se învârte, se mişcă şi, zicem noi cu optimism, evoluează. Dincolo de termenul peiorativ, voit inserat în text, haideţi să ne concentrăm totuşi pe conceptele optimiste. Viteza este o premisă clară a unei logici care are drept scop evoluţia. Din păcate, o viteză sporită aduce şi neajunsuri. Astfel că vârtejul zilnic, de orice natură ar fi el, dar clar existent pentru toţi, ne fură atenţia şi o îndreaptă în direcţii pur pragmatice. Ne rătăcim în nimicurile zilnice atât de vagi, goale şi, uneori, totuşi parcă atât de importante. Şi deşi ceea ce citim nu pare deloc nou şi sună ca o placă vinil pe care s-a aşezat prea mult praf şi a început să sune plictisitor şi parcă deranjant, noi, cititorii, nu facem mai nimic. Deşi conştientul sau subconştientul aderă teoretic la o schimbare necesară la care am căzut de acord, noi doar dăm pagina sau deschidem alt tab în browser.

Totuşi, 8 Martie… Este ziua în care “ea” parcă s-a ridicat dincolo de statutul de actor principal pe scena noastră. E dincolo de statutul de stea a spectacolului nostru. Din fericire (din păcate?) devine pentru mulţi dintre noi, bărbaţii, ceea ce ar trebui să fie zilnic: o “unică” ce îşi simte, conştientizează şi iubeşte statutul anterior definit. Deşi nu e o idee unanim acceptată, modul în care ne asigurăm că acest statut este atins şi simţit necesită un “efort” incredibil de simplu. Mult mai simplu decât am crede. O floare, un mărţişor, o felicitare, o vorbă specială (nu, nu propoziţia “Ţi-am luat o maşină.”, acum vorbim de valori pure în esenţa lor). Toate au importanţă, de un fabulos pe care noi, bărbaţii, nu numai că îl uităm frecvent, dar nici nu îl înţelgem. Pesemne că acest lucru nici nu are semnificaţie. Esenţial este… pardon, esenţială este “ea”, cea de lângă noi. De aceea, e momentul să ne amintim, cu egoism, că altruismul este un remediu sufletesc excelent şi că, de asemenea, zâmbetul “ei” valorează mai mult decât credem. E momentul să întoarcem ceea ce am primit, înzecind (aşa cum spune o veche carte) ceea ce oferim înapoi, dar, de data aceasta, numai şi numai pentru EA.

P.S.

Şi dacă tot am înzecit lucrurile, nu uitaţi: chiar “3 la zece mii” pare imens faţă de “nimic”.

Ne pregătim să îi bucurăm din nou pe cei ce ne-au fost mereu alături de-a lungul timpului şi de-a lungul undelor. Unde ce au celebrat şi fredonat mereu valorile muzicale autohtone şi au făcut să tresară spiritele iubitoare ale muzicii noastre populare. Întotdeauna spaţiul nostru de emisie a părut parcă neîncăpător pentru a reuşi să adune şi să îi difuzeze pe toţi cei care au îmbogăţit patrimoniul muzical românesc prin creaţiile originale.

Si aceasta nu e tot.

Trăim într-un secol în care parcă am reuşit să uităm de noi, am reuşit să ne dezbrăcăm de identitate şi am considerat că obiceiurile altor popoare – cu o istorie şi o cultură seculară marginală comparată cu cea europeană, care ne e atât de familiară şi atât de “în noi” – merită să fie luate drept exemplu şi urmate orbeşte. Şi pentru ce? Pentru că ne-am pierdut din verticalitate şi pentru că mirajul occidentului ne ia ochii şi nu numai. Şi de fapt vorbim despre o influenţă occidentală care a adus (a se citi “a înfipt”) în cultura noastră obiceiul, obişnuinţa şi pseudo-normalitatea de a promova non-valori, anti-valori, de a pune accentul exclusiv pe forme şi imagini (de cele mai multe ori groteşti în esenţa lor) şi de a uita cu adevărat şi cu desăvârşire esenţa reală şi conţinutul moral.

Nu am atacat şi nici nu vom ataca acest “Valentine’s Day” atât de promovat de spiritele tinere şi necoapte (încă – sperăm), ci în schimb vom încerca să reamintim şi să ne reamintim că în cultura şi tradiţia noastră există elemente ce ne-au identificat de-a lungul timpului. Există o parte din noi ce nu va putea fi ştearsă niciodată cu nici o radieră marca “Show Elodia”. Există o cultură încoronată cu obiceiuri, tradiţii şi sărbători pe care, oricât am încerca să le negăm, le vom avea mereu în sufletul tradiţional românesc.

Una din aceste sarbatori este Dragobetele.

De aceea, cumulând textele de mai sus, vă invităm să ne amintim puţin şi de noi, şi să NE sărbătorim identitatea şi pe noi înşine.

Luni, 23 februarie, ora 18:00, la Casa de Culturş a Studenţilor Iaşi, Radio Iaşi organizează spectacolul “Dragobetele săruta fetele”. Pentru iubitorii culturii autentice româneşti acest spectacol este o sărbătoare de la care sperăm să nu lipsească!

"Dragobetele sărută fetele"

Despre Dragobete:

Fiu al Babei Dochia, ‘Dragobetele’ era sărbătorit pe 24 februarie. Sărbătoarea de Dragobete este considerată echivalentul românesc al sărbătorii Valentine’s Day, sau ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii. Probabil că 24 februarie însemna pentru omul arhaic începutul primăverii, ziua când natura se trezeşte, ursul iese din bârlog, păsările îşi caută cuiburi, iar omul trebuia să participe şi el la bucuria naturii.

Entitate magică asemănătoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferenţiază de blajinitatea Sfântului Valentin din tradiţia catolică, fiind un bărbat chipeş, un neastâmpărat şi un năvalnic. Preluat de la vechii daci, unde Dragobetele era un peţitor şi un naş al animalelor, românii au transfigurat Dragobetele în protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ţine tot anul, aşa cum şi păsările “se logodesc” în această zi.

În această zi satele româneşti răsunau de veselia tinerilor şi de zicala : Dragobetele sărută fetele. Sunt multe credinţele populare cu referire la Dragobete. Astfel se spunea că cine participă la această sărbătoare avea să fie ferit de bolile anului, şi mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat. Îmbrăcaţi de sărbătoare, fetele şi flăcăii se întâlneau în faţa bisericii şi plecau să caute prin păduri şi lunci, flori de primăvară. În sudul României (Mehedinţi), fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit zburătorit, urmărite de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunţi se mai pregătesc pentru toamnă.

Nici oamenii mai în vârstă nu stăteau degeaba, ziua Dragobetelui fiind ziua în care trebuiau să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar şi de păsările cerului. În această zi nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase tot anul. Fetele mari strângeau de cu seara ultimile rămăşiţe de zăpadă, numită zăpada zânelor, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste.

Wikipedia

În condiţiile unei evoluţii tehnologice fantastice, parcă mai accentuată ca oricând odată cu trecerea în noul mileniu, evoluţie la care am asistat şi din care, ne place să credem că facem parte, continuăm să păşim şi noi, Radio Iaşi, cu multă încredere şi siguranţă în lumea de mâine dezvăluită azi: internetul şi resursele sale.

Nu ne putem ascunde încântarea de a combina o activitate profesionistă media deja consacrată, cu o nouă abordare, însoţită de un mesaj aprofundat către ascultătorii şi, mai nou, acum, cititorii noştrii, prin noua metodă de a fi alături de cei ce ne susţin, ne ascultă şi ne însoţesc deja pe 1053 KHz AM şi 90,8 cu 96,3 MHz FM: blogul Radio Iaşi.

Acesta nu există ca un moft alipit de percepţia generaţiei actuale ce îl consideră “cool” sau “la modă”. Blogul există pentru că ne permite să ne deschidem şi mai mult către şi cu informaţie; ne deschidem către viitorul ce trebuie mereu anticipat sau intuit şi deci atins; ne deschidem – şi acest lucru, pesemne, e cel mai important – către ascultătorii noştrii, pe care îi vrem aproape prin mesajul nostru media deja consacrat dar şi prin această deschisă şi deja atât de populară metodă de comunicare: cea online, în mediul world wide web.

Deşi poate părea un simplu “text” sau o simplă formulă poate prea des utilizată de marketeri, trebuie totuşi să spunem că ne vom strădui să fim şi mai aproape de ascultătorii şi partenerii nostrii, prin orice metodă pe care o vom considera demnă de aprecierea acestora. Şi pentru a nu lăsa această promisiune fără substanţă nu trebuie decât să amintim noua prezentare a site-ului Radio Iaşi, alături de noile direcţii online pe care noi, după cum se vede, le-am abordat şi le vom aborda în viitor – pentru că nu ne vom opri aici.

Vrem, aşadar, să vă fim alături nu numai pe calea undelor, ci şi în fantastica, complexa şi deschisa lume a internetului, folosind metodele de comunicare online, toate cu scopul sincer, natural şi precis de a ne îngădui să ne apropiem şi mai mult de dumneavoastră.