Category: Sărbători

“Părinte milostiv!”

Uşile se deschid cu aceeaşi cheie, a luminii, chiar dacă nu toate gândurile sunt exprimate în aceeaşi limbă, aceeaşi biserică etc.; metaforele sau verbul simplu înfloresc în vocabularul nostru, emoţiile pot fi compatibile cu o gramatică unică: cea a ecumenismului. Mişcarea ecumenică urmăreşte reunirea tuturor bisericilor creştine, cu respectarea autonomiei fiecăreia. Iar ecumenismul, doar activitatea concentrată a unor reprezentanţi aparţinând tuturor bisericilor creştine în scopul refacerii unităţii primordiale a creştinismului? Cred că este şi responsabilitatea noastră.
În programele Radio Iaşi, vom face o trimitere permanentă la imaginea celuilalt, ceea ce contribuie la formarea cunoştinţelor despre alţii, dar şi despre noi înşine; o expunere profitabilă, întrucât nu este suficient să invoci doar propria ta lumină.
Singura avuţie în stare de a ne ispiti este publicul. Iată de ce vă adresez invitaţia pe 1053 KHz, UM, 90,8 şi 96,3 MHz, FM: vineri, 17 aprilie, ora 21:15, să dezbatem pe tema libertăţii religioase. Vă întreb, totodată: ar trebui să fim la fel de însufleţiţi în dragoste curată către Dumnezeu şi către aproapele doar de Sărbători sau în tot timpul anului?

Cât de importantă este formarea morală şi creştină, sinteza dintre credinţă şi raţiune, între credinţă şi cultură, între credinţă şi viaţă? Oamenii de astăzi doresc să-L vadă pe Isus, să-i cunoască misterul; aşteaptă de la El o intervenţie, o schimbare. Dar unde este curajul unui creştin consecvent în lumea de astăzi,  curajul unui discipol al lui Cristos, fără a se ruşina de alte calităţi prin care Dumnezeu l-a înzestrat? Cine se dezlănţuie (s-a dezlănţuit deja), îşi poate aminti de un cuvânt aproape străin conştiinţei româneşti: cumpătare. Sufletul nu trebuie să facă burtă, conştiinţa nu moţăie acolo; cât despre minte… Mi s-au aşezat pe rafturile conştiinţei 100 de poveţe ortodoxe, adunate de Preot Dumitru Irina (Biserica „Sfinţii Apostoli”, Filioara). Una sună astfel: „De trei feluri de oameni se scârbeşte Dumnezeu şi toată lumea înţeleaptă: omul bogat şi mincinos, omul (…) desfrânat, omul sărac şi mândru”. Sărăcia nu este o virtute! Nici un sărac nu trebuie să fie mândru dar nici îmbogăţiţii tranziţiei, nici dezmăţul…

Lucrul cel mai greu pe care-l poate încerca un om: să înceteze de a fi numai el însuşi, să devină – în chip trecător – un altul. Adevărul este că orice oglindă deformează sau, mai clar, orice om care consideră credinţa lui drept oglindă nu-şi va respecta decât propria opinie. Cert este că nu voi sta „pe scaunul hulitorilor” (îmi îngădui să preiau din Pslamul 1 al lui David).

Uneori, repetiţia duce la înţelegere. Repet ce am rostit de atâtea ori: „Părinte milostiv, mi-am risipit zilele făcând multe lucruri. Dar acum nu vreau să trăiesc decât cum se cuvine! Pentru tot ce ar fi trebuit să fiu şi nu am fost, pentru tot ce ar fi trebuit să spun şi nu am spus, pentru tot ce ar trebuit să fac şi nu am făcut. Îţi cer iertare, Doamne!”

Redactor Şef
Dr. Nicolae Tomescu

Martie. 8 Martie

E lucru ştiut că orice cutumă suferă, odată cu trecerea timpului (sau odată cu desfăşurarea procesul nostru existenţial, pe care unii doresc a-l numi evoluţie), unele schimbări. Evident că acest lucru, dincolo de acceptul mai mult sau mai puţin primit din partea noastră, devine, treptat, un lucru obişnuit, o normalitate, o idee acceptată şi abrogată aproape inconştient şi aproape unanim.

8 Martie. O sărbătoare a lunii Mărţişor. Un mărţişor pe care parcă îl simţim îndepărtându-se de noi, împins de “noile” “trenduri”, noile direcţii principiale, noile obiceiuri şi chiar de noile – cum ar spune A.Camus – “vicii” la modă. Ne lăsăm curpinşi într-un univers modern al conţinutului şi al pragmaticului. Devenim – şi nu asociem neapărat şi exclusiv această idee cu un fapt negativ – nişte pseudo-prizonieri ai vitezei tot mai nebuneşti cu care lumea se învârte, se mişcă şi, zicem noi cu optimism, evoluează. Dincolo de termenul peiorativ, voit inserat în text, haideţi să ne concentrăm totuşi pe conceptele optimiste. Viteza este o premisă clară a unei logici care are drept scop evoluţia. Din păcate, o viteză sporită aduce şi neajunsuri. Astfel că vârtejul zilnic, de orice natură ar fi el, dar clar existent pentru toţi, ne fură atenţia şi o îndreaptă în direcţii pur pragmatice. Ne rătăcim în nimicurile zilnice atât de vagi, goale şi, uneori, totuşi parcă atât de importante. Şi deşi ceea ce citim nu pare deloc nou şi sună ca o placă vinil pe care s-a aşezat prea mult praf şi a început să sune plictisitor şi parcă deranjant, noi, cititorii, nu facem mai nimic. Deşi conştientul sau subconştientul aderă teoretic la o schimbare necesară la care am căzut de acord, noi doar dăm pagina sau deschidem alt tab în browser.

Totuşi, 8 Martie… Este ziua în care “ea” parcă s-a ridicat dincolo de statutul de actor principal pe scena noastră. E dincolo de statutul de stea a spectacolului nostru. Din fericire (din păcate?) devine pentru mulţi dintre noi, bărbaţii, ceea ce ar trebui să fie zilnic: o “unică” ce îşi simte, conştientizează şi iubeşte statutul anterior definit. Deşi nu e o idee unanim acceptată, modul în care ne asigurăm că acest statut este atins şi simţit necesită un “efort” incredibil de simplu. Mult mai simplu decât am crede. O floare, un mărţişor, o felicitare, o vorbă specială (nu, nu propoziţia “Ţi-am luat o maşină.”, acum vorbim de valori pure în esenţa lor). Toate au importanţă, de un fabulos pe care noi, bărbaţii, nu numai că îl uităm frecvent, dar nici nu îl înţelgem. Pesemne că acest lucru nici nu are semnificaţie. Esenţial este… pardon, esenţială este “ea”, cea de lângă noi. De aceea, e momentul să ne amintim, cu egoism, că altruismul este un remediu sufletesc excelent şi că, de asemenea, zâmbetul “ei” valorează mai mult decât credem. E momentul să întoarcem ceea ce am primit, înzecind (aşa cum spune o veche carte) ceea ce oferim înapoi, dar, de data aceasta, numai şi numai pentru EA.

P.S.

Şi dacă tot am înzecit lucrurile, nu uitaţi: chiar “3 la zece mii” pare imens faţă de “nimic”.

Radio Iasi 2009. Toate drepturile rezervate.